Deşi şcoala geologică romînească are o tradiţie puternică ce se sprijină pe lucrări centenare cum este Calcarul ele la Răpidea a lui Gr. C o b ă 1-cescu sau aproape tot aşa de bătrîne ca acelea ale celuilalt întemeietor al acestei tradiţii, Gr. Ştefănescu, se simţea nevoia activării muncii geologice mai ales în universitate. Aceasta s-a înfăptuit cu mult succes prin instituirea aspirantura în diferite discipline, între care şi stratigrafia sau geologia istorică, din care face parte şi lucrarea de faţă.
în evoluţia preocupărilor geologice din ţara noastră s-a resimţit pînă la instaurarea regimului de democraţie populară influenţa capitalismului, care în domeniul cercetărilor geologice s-a manifestat prin acordarea unui interes deosebit acelor formaţiuni geologice care ofereau, fără multă trudă, mari avantaje economice prin bogăţiile pe care le cuprindeau. De aceea, s-a dat o mare atenţie depozitelor terţiare noi, pliocene, din Subcarpaţi, care conţineau în ele bogate zăcăminte de petrol.